Portal de stiri si analize economice

** Informatii de specialitate de la profesionisti in domeniu **

Special / Resurse juridice

Uzucapiune. Calitate procesuala pasiva   

BlogulSpecialistului.ro » Special » Resurse juridice » Uzucapiune. Calitate procesuala pasiva


Tags: uzucapiunea, jurisprudenta neunitara, curtea de apel


Jurisprudenta neunitara
    Este cunoscut faptul ca inainte de anul 1990 instrainarea imobilelor se facea indeobste prin incheierea unor inscrisuri sub semnatura privata. Din acest motiv, in prezent, pe rolul instantelor judecatoresti sunt inregistrate numeroase cauze avand ca obiect constatarea dobandirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii sau pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare.
De regula, astfel de actiuni se solutioneaza in contradictoriu cu fostii proprietari sau mostenitorii acestora, insa, exista si situatii in care acesti proprietari sunt decedati si nu s-a deschis succesiunea de pe urma acestora, deci nu se poate afirma ca au mostenitori. Din acest motiv, actiunile sunt cel mai des formulate impotriva Statului Roman sau impotriva unitatii administrativ-teritoriale din raza teritoriala in care se afla imobilul. Iata unele solutii ale instantelor in aceasta privinta.

1. Statul roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice si orasul sau a municipiul nu au calitate procesuala pasiva

Judecatoria Pascani, prin sentinta civila nr. 1949/07.10.2008 a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman.
“Reclamantii I.G. si I.F. au solicitat instantei ca, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi si Orasul T. reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Orasului T. sa se constate dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren [...] situat in T., [...], ca urmare a intervenirii prescriptiei achizitive de lunga durata. In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca la data de … 1980 au incheiat un contract de vanzare cumparare cu numitii C.M. si C.A. ( in prezent decedati fara a avea mostenitori) prin care le-a fost transmis dreptul de proprietate asupra unui imobil – casa de locuit [...] precum si asupra terenului aferent. (...)
Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
La termenul de judecata din data de .............. instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Orasul T. reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Orasului T. .
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata prin intampinare si din oficiu privind pe paratul Orasul T. reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Orasului T. se constata ca este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
[...]
Uzucapiunea ca mod de dobandire a dreptului de proprietate asupra unui imobil este o sanctiune indreptata impotriva vechiului proprietar care dand dovada de lipsa de diligenta a lasat vreme indelungata bunul sau in mana altei persoane.
Prin urmare actiunea avand un asemenea temei trebuie indreptata impotriva vechiului proprietar care are calitate procesuala pasiva in cauza. [...]
Pentru ca paratii Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, si Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi si Orasul T. reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Orasului T. sa aiba calitate procesuala pasiva in prezenta cauza reclamantii ar fi trebuit sa faca dovada ca imobilul in discutie este in proprietatea statului sau in proprietatea unitatii administrativ teritoriale adica ar fi trebuit sa faca dovada ca numitii C.M. si C.A. care sunt adevaratii proprietari ai terenului au decedat fara a lasa mostenitori iar succesiunea declarata vacanta a fost acceptata de catre Statul Roman si imobilul a trecut in proprietatea statului sau a unitatii administrativ teritoriale dovada care nu a fost facuta de catre reclamanti.
Deoarece nu s-a facut dovada ca paratul Statul roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi sau Orasul T. reprezentat prin Primar si Consiliul Local al Orasului T. este proprietarul imobilului cu privire la care se solicita constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune instanta retine ca acesti parati nu au calitate procesuala pasiva in prezenta cauza si va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si in consecinta va respinge actiunea in contradictoriu cu acesti parati ca fiind formulata impotriva unor parati fara calitate procesuala pasiva.

2. Municipiul si Consiliul local, au calitate procesuala pasiva in actiunile avand ca obiect uzucapiunea

Intr-o speta similara, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia civila nr. 7086/12.10.2011 a respins recursul formulat de paratii Municipiul Iasi, prin primar si Consiliul Local al municipiului Iasi.
Reclamanta Parohia A.M.D.B. din Iasi a solicitat, in contradictoriu cu paratii Municipiul Iasi, prin Primar si Consiliul Local Iasi sa se constate dreptul de proprietate asupra terenului situat in Municipiul Iasi, in suprafata de 2.460 m.p., pe care sunt amplasate constructii (...) cu suprafata construita de 595 m.p.
Tribunalul Iasi, prin sentinta civila nr. 549 din 17 martie 2010, a respins exceptiile inadmisibilitatii actiunii si a lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Iasi, a admis actiunea, a constatat ca reclamanta a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2460 m.p. [...]

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului Iasi este nefondata, acesta fiind detinatorul terenului a carui uzucapiune se solicita. Reclamanta a precizat ca actiunea sa este pozitiva, declaratorie si interogatorie, deoarece solicita instantei sa se constate, prin hotarare judecatoreasca, existenta dreptului de proprietate, care, desi nu a fost incalcat, s-ar putea ca, in viitor, sa fie contestat. Parohia nu a chemat in judecata Consiliul Local al Municipiului Iasi, pentru a fi sanctionat, ci pentru a-i fi opozabila actiunea, in eventualitatea contestarii ei de catre aceasta (...).

Consiliul local - titularul dreptului de administrare al domeniului public si privat al municipiului, are calitate procesuala pasiva

Impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Iasi, au declarat apel Municipiul Iasi, prin Primar si Consiliul Local Iasi, printre altele invocand si urmatoarele motive:
[...]
Calitate procesuala pasiva poate avea numai proprietarul nediligent in cauza, conform art. 1169 C.civ., reclamanta nu a facut dovada calitatii procesuale pasive a paratilor. Consiliul local, conform art. 21 alin.(1) si art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, este numai titularul dreptului de administrare al domeniului public si privat al municipiului, unitatile administrative fiind persoane juridice, ce au capacitate deplina si patrimonii.
Prin decizia civila nr. 114 din 14.07.2011, Curtea de Apel Iasi, Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins apelul.        
[...]
Imobilul este situat in intravilanul localitatii, pentru care nu se cunosc mostenitorii, astfel ca, prin lege, a trecut in proprietatea municipiului Iasi.
[...]
Calitatea procesuala pasiva este determinata de regimul juridic al terenului, in aceleasi conditii ca si atunci cand proprietarul terenului a decedat, iar succesiunea este vacanta.
In procesele privitoare la dreptul de proprietate, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale, reprezentarea este legala, stabilita prin art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
In consecinta, calitate procesuala pasiva si reprezentare in cauza, potrivit dispozitiilor citate si Legii nr. 215/2001, au Municipiului Iasi, reprezentat de Primar, si Consiliul Local. [...]

Impotriva acestei decizii au declarat recurs, paratii, sustinand printre altele si faptul ca :
[...]
In mod nelegal, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Iasi. Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice, au capacitate deplina si patrimoniu.
Avand in vedere art. 36 alin. (2) lit. c) din acest act normativ, Consiliul Local administreaza domeniul public si privat al orasului, fiind doar titularul unui drept de administrare, nu titularul dreptului de proprietate, or, intr-o actiune in constatarea dreptului de proprietate, ca urmare a posesiei de 30 de ani, nu poate avea calitate procesuala si nu poate fi sanctionat decat proprietarul nediligent.
                 Examinand criticile formulate, Inalta Curte a constatat caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce se succed:
[...]
Asupra motivului de recurs privind nelegala solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Iasi, din perspectiva Legii nr. 215/2001, republicata, si a Legii nr. 213/2008, instanta retine ca acest parat a fost chemat in judecata alaturi de Municipiul Iasi, prin Primar -titular al patrimoniului imobiliar - in calitate de administrator al acestui patrimoniu si din ratiuni de opozabilitate, astfel incat nu se poate retine gresita aplicare a legii, circumscrisa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. [...]
Pentru considerentele expuse, constatand ca motivele de recurs intemeiate pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sunt nefondate, Inalta Curte, a respins recursul declarat de paratii Municipiul Iasi, prin Primar si Consiliul Local al Municipiului Iasi impotriva deciziei Curtii de Apel Iasi.
 
Solutie pentru rezolvarea problemei calitatii procesuale pasive in actiunile avand ca obiect uzucapiunea

     Pentru evitarea invocarii acestei exceptii se poate solicita, prin aceeasi actiune, si deschiderea succesiunii de pe urma defunctilor (fosti proprietari) si constatarea vacantei succesorale (Decizia civila nr.43 R din 13 ianuarie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti).

Ai o intrebare din domeniul Juridic? Intreaba specialistii!
Alatura-te comunitatii ClubJuridic.ro facand CLICK AICI.
Expertii din domeniul Juridic iti raspund la orice intrebare! Detalii aici!

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

tratament particular intr-o situatie generala

Intrebare: Am mai discutat despre acest subiect solicitarea in justitie de modificare a unei Conventia de finantare ANL/BCR semnata in 2003 pentru a fi adusa la zi, adica sa tina cont de evolutia lucrarilor de construire pentru care a fost conceputa. Deoarece nu am respecat Conventia si am preluat casa in regie proprie (cu aprobarea ANL etc.) am fost notificat de ANL sa restitui subventia avansata si consumata la constructia casei. Intrebarea se refera la urmatorul aspect: desi nu sint singurul care am preluat casa in regie proprie (probabil in jur de 100 de beneficiari nu am datele exacte) sint singurul care a primit notificarea (deoarece am facut demersul pentru a pune in ordine situatia inainte de a finaliza casa, cind ar fi fost prea tirziu sa mai pot corecta situatia). In aceste conditii, faptul ca sint singurul caruia i s-a cerut restituirea subventiei furnizeaza argumente care ar putea fi folosite in apararea in proces? Daca da, care ar fi suportul juridic? Va multumesc pentru amabilitate.

Raspuns: Ciudat. E totusi o discriminare, justitia nu prevede nimic in acest sens? Poate formal-juridic asa ... citeste tot raspunsul aici


BlogulSpecialistului

Ti-a placut articolul Uzucapiune. Calitate procesuala pasiva? Aboneaza-te la newsletter-ul GRATUIT si poti sa primesti direct in casuta de email articole precum acesta.


 
 
Ultimele articole adaugate
Decizie de detasare. Model  
Casa de marcat electronica fiscala. Conditii care obliga la emiterea bonului fiscal  
Uzucapiune. Calitate procesuala pasiva  
16 idei de afaceri pentru 2013, idei cu sanse de viitor!  
Model actiune privind nulitatea certificatului de mostenitor  

Newsletter GRATUIT

Cauta


						

Ultimele stiri

Top articole

Arhiva articole

Links

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.
Din fericire, NU scriem despre
cancan, showbiz, lifestyle sau scandal.
Daca vrei Stiri si Articole din Romania reala,
cu informatii zilnice, articole din economie, politic si administrativ

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic.